SALUTARE, JUCĂRII DE EXTERIOR!

-20%
-14%
-14%

Nu există vreme nefavorabilă, doar haine necorespunzătoare pentru a duce copiii în aer liber. Desigur,copii nu doresc să fie scoși la plimbare, ca și cățelușii, doar de dragul mersului monoton pe trotuar până la un magazin, care nu le interesează pe ei, ci pe adulți. Copii vor să se joace tot timpul, fie ei afară sau în interior.
Putem avea obiecții, cumpărăturile totuși trebuie făcute! Dar iată o idee de distracție pentru cei mai mici până când mamele ajung până la magazin: plimbare cu jucării de tras și de împins. Aceste mici jucării distrează copii și distrag atenția lor de la plictiseala drumului, deoarece fiind puse în mișcare, dau sunete specifice elementele mobile ale maimuțelor, elefanților, pisicilor, buburuzelor și a altor figuri îndrăgite de către copii. Desigur aceste jucării sunt dedicate copiilor mici de 1,5 – 3 ani. Celor mai mari am putea oferi o bicicletă de lemn fără pedale sau o mașină de lemn pentru micii șoferi.
Pentru copii, care vor să meargă în parc, sunt dedicate câteva jucării mici, care pot fi duse până la locul de destinație chiar și de copii. Astfel de jucării pentru fetițe ar putea fi corzile de sărit cu diferite modele de animale (buburuze, broscuțe, șoricei, pisici, ursuleți), care motivează copii să se miște cât mai mult. Băieții se joacă mai mult în nisipoar cu masivele mașinuțe din lemn, care nu se uzează ușor, și cu setul de grădinărit. Aici se vor construi castelele de nisip ca din povești. Copii norocoși, au și curte la dispoziție. Ei se pot juca liniștit, fără să se deplaseze la parcurile de jucării,
pot folosi deodată mai multe dintre jucăriile îndrăgite, deoarece le au la îndemână. Pe deasupra, au loc pentru leagăne și balansoare colorate sau de culoarea naturală a lemnului – pentru cei mai mici cu bară de siguranță, pentru copii mai mari fără aceste bare. Ba mai mult, pentru copii mai isteți se pot instala inele de gimnastică sau scări și cățărătoare în curți.
Dacă se adună prietenii, stând în curte este loc și pentru jocuri de îndemânare, cum este de ex. ”Direct în cap” sau alte jocuri educative care se pot juca și la locuri ferite de bătaia soarelui.
Salutați jucăriile de exterior la Lester – magazin online de jucării și veți beneficia de transport gratuit pentru comenzile mai mari de 139 lei!