Cuburi cu povesti – ursulet, catel, tigru, buburuza, arici, albina
Cuburile cu povesti sunt îndrăgite de copii. Ele pot fi folosite de copii mici cu siguranță și ca piese de construcții colorate, fiindcă au o stabilitate mare. Cei mai mici amatori de 1-3 ani se vor bucura de acest prilej de construcție ușoară, deoarece nu trebuie îmbinate piesele, doar suprapuse. Acest lucru face, ca să aibă reușită în activitatea lor. De obicei, părinții sunt care încep să se joace cu cuburile cu povești la fel, de parcă ar fi elemente pentru turnuri înalte, pentru că urmăresc să facă atent pe copilul mic cu ridicarea turnului, apoi cu dărâmarea lui cu mare veselie. Astfel, cuburile cu povești pot deveni unii dintre primele jucării educative recomandate pentru cei mici. Atenție însă, copii mici au obiceiul să ducă la gură și jucăriile! Un prilej de a învăța, că nu toate jucăriile sun bune să fie duse la gură – cubul este din lemn iar imaginea este lipită din hârtie, de aceea n-ar fi sănătos.
Avansând în timp cei mici devin interesați și de imaginile de pe cuburi. Părinții sau copii mai mari va trebui să arate cum funcționează refacerea imaginilor drăguțe de animale cunoscute, sau cu care va face cunoștință acum copilul: ursuleț, cățel, tigru, buburuză, arici, albină. Aceste cuburi putem spune că la primul nivel funcționează ca un puzzle simplu cu margini drepte, doar că copilul de 3-6 ani trebuie ajutat să fie întoarse la început cuburile pe o parte, pe imaginea animalului ales. Vor învăța repede să caute fețele de care au nevoie, deoarece vor recunoaște detaliile mici de pe imagini