fbpx

🚕 Oferim transport gratuit la comenzile peste 189 RON. Termenul de livrare este de 1-2 zile lucratoare Refuză

Jucării pentru copii din lemn

Jucăriile pentru copii din lemn sunt cel puțin atât de importante pentru ei ca și o carte sau un film bun pentru adulți. Aș risca și afirmația, că jucăriile pentru copii sunt și mai importante, deoarece acestea reprezintă cheia dezvoltării orientate ai copiilor. Concret: jucăriile pentru copii bine alese dezvoltă la copii toate competențele. În primul rând, la alegerea unei jucării pentru copii trebuie luat în seama vârsta copilului dar și nivelul de dezvoltare, care de multe ori diferă de vârstă. Unii copii se joacă cu jucării care sunt dedicate unei vârste inferioare ale lor, alții se joacă cu jucării care par mult mai complicate ca cele indicate vârstei lor. Totuși sunt jucării care sunt specifice unor vârste. De exemplu, celor mici sunt recomandate zornăitoarele, diferitele cuburi, mașinuțele mici, robuste, colorate. După aceea imediat urmează jucăriile de tras și de împins, jucăriile de condus bile, trenulețele colorate sau chiar cu animale. Micile seturi de construit sunt eterne, de la o vârstă fragedă țin până la 6-7 ani treaz interesul copiilor. Puzzle-urile reprezintă o amplă categorie de jucării pentru copii. De la cele mai simple cu 2-4 elemente pană la seturi cu mai multe elemente, fiecare raportat la nivelul de dezvoltare al copiilor. Puzzle-uri cu rame, cu suport, cu forme diferite, cu teme apropiate copiilor ajută la dezvoltarea operațiilor gândirii. Analiza și sinteza, comparația, abstractizarea și concretizarea, generalizarea și particularizarea, toate sunt antrenate prin acest joc complex, puzzle-ul. Pentru copii mai mari sunt dedicate o serie de jucării care impun jocul de rol, copii cu ajutorul acestora intrând în roluri apropiate lor, pe care vor să înțeleagă și vor să treacă prin emoțiile lor. Jocurile logice la fel sunt jucării pentru copii mai mari, da nu numai. Aceste tipuri de joc nu prea depind de vârstă ci de calitatea gândirii. Jocurile de societate intră în viața copiilor în apropierea vârstei de 4-5 ani cu forme simple, devenind mai complicate cu înaintarea în vârstă. Jucăriile pentru copii excelente sunt fabricate din materiale care rezistă la uzul la care sunt supuși, deci nu se strică repede, dar și finisarea lor impecabilă este importantă pentru evitarea oricărui accident posibil. Materialele folosite trebuie să fie non toxice, nu pot conține piese mici care ar putea provoca sufocări prin băgarea în nas sau în gură. Lemnul de calitate poate reprezenta un material excelent pentru jucării. Are toate calitățile enumerate mai sus și în plus apropie copii de materialele naturale.

La magazinul online de jucării Lester (lester.ro) aceste jucării din lemn se regăsesc pe rafturile virtuale, sunt la o distanță de un clic.

Jucarii din lemn pentru copii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *